Alexandru Agarici Vorbirea ca parte a brandului personal

Natural 100%

Ii multumesc pe aceasta cale viitoarei mamici care "mi-a ridicat mingea la fileu" cu o intrebare foarte buna. Buna, nu in sensul ca ar fi avut dreptate, oricum intrebarea era afirmativa, ci pentru ca nici nu ma gandisem sa lamuresc aspectul "naturaletei".

Nu-i asa ca un orator trebuie sa fie natural, adica asa cum este el acasa, degajat, fara pregatire, antrenamente, etc.?

Fac ce fac si tot in amintiri o dau. Am luat-o pe urmele lui Piersic. (adica asta ma bucura )

Acum 17 ani jucam un rol de june comic la Opereta in spectacolul Marco Polo. Si l-am jucat destul de multa vreme...

Da, ala frumuselu in albastru eram eu... Pana si mustatile erau false! Ăi trei barbosi din spate erau in ordine dinspre stanga spre dreapta: pompieru = Catalin Arbore (a ajuns director la opera), Marco Polo = DR Cristi Caraman, a ajuns coleg de cabina cu mine!! si regizorul, Sefan Neagrau, un artist la care tin mult. Evident, Bianca Ionescu si Gladiola Nitulescu, doua papusele chinezesti, Alexandra Savu cea care ocupa restul de spatiu din cabina si Dna Andreea = coregrafa spectacolului.

In fine. Descoperisem o arta in care ma simteam atat de liber si atat de fericit. Faceam ca toti dracii in spectacolul ala. Cadeam in cap, cantam (cum ma pricepeam si eu...), dadeam cu buzduganul dupa vrabii si multe altele cate imi treceau prin cap, cu atat mai mult cu cat scena Operetei suporta multe. Adica am avut o mare contributie in poante=cioace pentru acel rol, care au ramas ulterior in text de parca le scrisese autorul. (acu' te da Dinca afara daca bagi ceva in plus! huh...)

Pot spune multe despre acest rol cu care debutam in zona lirica a teatrului, doar ca eram "firesc" nu pot spune!!

In acele frumoase si zanatice vremuri in care altii faceau bani, eu haladuiam cu alde Radu Beligan, Bopsi Dinulescu, Eugen Cristea si altii asemenea pentru ca eram actor "al cladirii de vis-a-vis de Universitate" cum imi placea sa spun. Eram angajat si la Opereta si la Teatrul National, si am avut onoarea sa ii cunosc si in afara scenei pe acesti oameni deosebiti.

In fine, in exaltarea mea juvenil-post-adolescentina l-am invitat pe Maestrul Beligan la Marco Polo. Acum nu mai am tupeu sa mai chem pe nimeni, mai ales un om de teatru de asemenea calibru. In fine ce s-o mai lungesc, mi-a spus dupa spectacol:

Sandele, tu esti singurul viu de-acolo. Singurul natural.

N-am mai inteles nimic... Natural??? Pai ce faceam eu acolo era orice, numai natural nu era!! Ma asteptam sa ma faca tacanit, nebun, zarghit, dar natural??

Atunci am inteles un mare adevar despre grija cultivata in UNATC pe care o aveam despre naturalete, despre firesc, etc. (parca il aud pe Jani Cojar!! Oooooooof...) Aceasta preocupare este una sterila. Nu are obiect. Pai ce, noi suntem naturali, firesti in viata de zi cu zi?? Fiti atenti o secunda cand mergeti pe strada, in magazine, in metrou, in tranvai, oriunde. Lumea-i dusa, tata!!

Tot arta teatrului ne invata ca actorul are nevoie de actiune continua. Nu sa se agite ca proasta-n lift, ci sa actioneze in spiritul personajului sau. Prin actiune intelegem si un gand. Stanislavski spunea ca actorul trebuie sa joace si actiunea de a sta. Tare chestia, nu? Increderea in justetea actiunilor noastre aduce naturaletea, firescul. Adica, inca odata aducem in discutie ca trebuie sa stim CE facem si nu CUM facem. Cu cat stim mai adanc si amanuntit CE facem, cu atat mai mult nu avem nevoie de CUM.

Am mai balbait despre asta si in Despre stoluri.

Si revin la viitoarea mamica ce sper sa nu fi nascut de cand am inceput eu articolul asta

I-am explicat ca oratorul trebuie sa fie un om care sa fie atat de pregatit, incat aceasta sa nu se vada. Sa redevina natural. Sa ni se pare noua, celor care il ascultam, ca e normal sa il auzim fara efort, sa il intelegem fara efort, sa ni se para ca naste ideile acolo, cu noi de fata. Sa ne cucereasca fara sa ni se para ca face un efort pentru asta.

E natural asa?

DA!

Cu naturalete, al Dv,

AA