Cuvant si pauza
In Cuvant pornisem chitit sa scriu ce vreau de fapt si azi sa scriu, dar mi-a iesit altceva. Sunt recunoscator celor ce ma pastoresc in jungla www, dar uneori ma fura peisajul si scriu dupa cum simt, nu cum "ar da bine la crowler"...
Ce-i cu Pauza si ce-i cu Cuvantul? Asa m-am intrebat si eu prin 87 cand dadeam cu nasu' de poezii, povestiri sau monoloage. Nici pana acum nu am gasit o regula sau o proportie "de aur" pentru ele. Adicatelea cat sa vorbesti si cat sa taci intr-un discurs, monolog, etc. N-a stiut niciun profesor sa-mi dea o functie matematica cu aceste doua variabile. Pentru ca ea nu se poate da...
Am auzit sporadic cate o indicatie de gen: Cand ajungi aici, taci cam x secunde.
Cu gandul la CAT sa taci sau sa vorbesti nu impresionezi nicio musca hemiplegica.
Pauza e la fel de importanta cum este Cuvantul, dar in anumite conditii. Prima si cea mai importanta e sa stiu CE am de zis. Mai apoi sa vad CUI ma adresez si sa constat CUM REACTIONEAZA cei ce ma asculta (daca ma mai...).
Ideile sunt ca o mancare, mai usor sau mai greu de digerat. Nu poti indesa pe careva cu sarmale pana crapa. Te mai uiti in ochii lui. Vezi daca nu i-au dat lacrimile ca s-a inecat. Daca-l simti ca i-a ramas sarmaua-n gat, il lasi sa mestece si sa inghita. Mai apoi vezi daca i-a placut, daca ii mai incape, si-i mai indesi una.
Atentia trebuie indreptata si spre o diversitate cat mai mare a "meniului". Nu-i baga sarmale la nesfarsit, strecoara si altceva.
(M-a luat o foame...)
E destul de clar ca un om nu poate manca sau rationa la infinit. Cantitatile sunt limitate sau foarte limitate in cel de-al doilea caz. Deci trebuie sa alegem cu grija cele mai importante idei. Nu bombardam nefericitii din auditoriu cu toate bazaconiile ce ne trec prin cap. Am vazut si membri ai Academiei Romane pierduti in discursuri interminabile. E un reflex al celor obisnuiti un auditoriu fortat sa ii asculte.
In teatru oamenii pleaca si nu mai revin daca le depasesti limitele. Acelasi lucru li se poate intampla si celor ce recruteaza clienti. Asigurari, vanzatori de tot felul, etc.
Odata stabilita doza de idei ce trebuie transmisa (mai mult sau mai putin, pentru ca trebuie sa fim pregatiti pentru o rabdare mai mica sau mai mare decat ne asteptam si trebuiesc si planuri de rezerva) trecem la faza propriuzisa de comunicare.
Daca nu v-a convins comparatia cu mancarea o dam pe alcool. Comunicarea seamana foarte bine si cu turnatul vinului in damigeana. Am 10 litri de vinisor nou pe care il torn printr-o palnie intr-o damigeana, pe care am verificat-o sa aibe aproximativ tot asa. (si ca nu e sparta sau ca pute 
). Nu ma reped ca prostu sa torn buluc, ca da pe langa palnie. Cate putin, si ASTEPT sa se scurga tot in damigeana pana sa torn din nou.
Pai adica astept = tac (ca sa inteleaga si cei pe care i-am turmentat). Urmaresc privirea nefericitului din fata mea sa vad, a prins ideea?? sau ma priveste de parca a tras un fum de iarba. Daca vad ca nu i s-au incetosat ochii, ii mai torn pe palnie. Daca nu, il astept sa judece si sa accepte sau sa respinga ideea transmisa.
Din acest joc ce tine de atentie, enologie sau gastronomie 
apar pauzele, cu frecventa si durata lor ce variaza atat de mult.
Un om care nu face pauze in timp ce comunica, inseamna ca nu da doi bani pe cel care asculta!
Hai ca tac!
AA