Cuvant
Pare ciudat sa o spun tocmai eu, dar sustin ca regula de baza in comunicare zicala:
Daca taceai, filosof ramaneai!
Spunem vrute si nevrute si, spre deosebire de Florin Piersic care revine la ideea de la care plecase cu 30 de minute inainte, ca te miri ca le tine minte, (dar asta e un talent aparte) habar n-avem de ce poluam fonic universul.
Nici macar nu e vreo gluma. Moise a scris Zece Cuvinte, dupa parerea mea, cu un statut mult mai puternic decat acela de Porunci.
Se poate ca acest cuvant, Porunca, sa-si fi muiat intelesurile in timp. Nevoia de repere a fost si este una extrem de concreta. Virtutea sau viciul se prefigureaza doar in lumina unui Decalog.
Atat mai adaug:
La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Nu degeaba se citeste in ziua de Pasti, la Liturghie, Evanghelia dupa Ioan, ce incepe cutremurator despre puterea cuvantului.
Si ne trezim noi sa improscam cuvinte fara a le cantari si limita? Am citit undeva, (la radio 
) ca ramane o vibratie a celor spuse. Cuvintele nu se pierd, ci adauga energie buna sau rea locului.
Gata cu misticismele ca-mi pierd cititorul. Reconfirm pentru cei mai tineri ca tacerea e de aur. E o virtute sa cantaresti cu multa cumpatare vorbele si planurile in care ele actioneaza.
Mai aud pe cate cineva spunand cu mare admiratie despre unul sau altul din artistii pe care Romania inca ii mai are, ca se simte cutremurat de cuvintele pe care le rosteste, sau de sunetele pe care le naste. Vorbele sau sunetele sunt purtate de valuri de lumina si iubire, sau de raceala si ura. Aceleasi vorbe, pe care daca le tiparim par la fel, ne zguduie intr-o parte sau alta, in functie de valul cald sau rece care le poarta.
Cum sa spun eu unui om dornic sa isi slefuiasca dictia ca trebuie sa umble in strafundurile simtirilor lui si valorilor lui ca sa regleze temperatura valului pe care il revarsa asupra celor din jur?
Si acum, sa tac...