Personalitate = defecte?
Replica "asta nu e defect, face parte din farmecul meu personal" m-a lovit sistematic in logica patrata de pedagog, in care ce nu e alb inseamna ca e negru.
Marturisesc cu mana pe mouse ca sunt cam taliban cand aud defecte de vorbire. Mie imi place R-ul sa nu fie frantuzesc, S-ul sa nu fie prea spaniol, T-ul sa nu fi trecut prin SUA, etc. Si daca se intampla asa, eu le spun DEFECTE! Cui nu-i place.... asta e.
Nu pot sa nu atrag atentia celui venit sa-si slefuiasca vorbirea ca are probleme. De ce? Simplu. Orice fonema lipsa produce un efect de genul acesta:
Cum a_ fi daca nu toate lite_ele le-a* putea *c_ie, *i in locul anumito_ lite_e din componenta cuvintelo_, ai ga*i *imbolu_i ciudate? (daca va doare capul deja _=r , *=s)
Interlocutorului ii ia timp si efort sa inteleaga noul cifru de comunicare. Deci din punct de vedere strict tehnic orice defect de vorbire reprezinta o pierdere in puterea de convingere si de transmitere a mesajului.
Cu timpul am vazut ca lucrurile sunt nuantate. Mici, si repet, MICI particularitati in articulare (dictie) si impostatie se pot constitui in ceea ce mi-a scos peri albi in atatia ani: farmecul personal 
Nu va bazati pe aceasta nuanta. Oricat ati lucra pentru a va perfectiona vorbirea, farmecul personal nu vi-l ia nimeni!
Va u_ez *ea_a f_umoa*a,
AA